El îi înălţă pe părinţii săi pe tron, iar ei se prosternară dinaintea lui. El spuse: “Tată! Aceasta este tâlcuirea vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a împlinit-o, căci El mi-a făcut numai bine. M-a scos din temniţă şi v-a adus pe voi din pustie după ce diavolul băgase zâzanie între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu cine voieşte. El este Ştiutorul, Înţeleptul!